În cabinet putem observa acest fenomen aproape zilnic. Un pacient vorbește relaxat despre serviciu. Respirația este amplă. Privirea este mobilă. Tonul este constant. Apoi amintește întâmplător numele tatălui.

Există momente în care omul își pierde libertatea fără să-și dea seama. Nu este vorba despre o constrângere exterioară și nici despre o decizie conștientă. Totul începe aproape imperceptibil. Cineva întârzie câteva minute la o întâlnire și, dintr-o dată, neliniștea devine disproporționată. Un coleg formulează o observație banală, iar aceasta este trăită ca o umilință. O privire, un gest sau chiar o tăcere pot produce o reacție afectivă intensă.